sub 30, stylingMia Munteanu

Project: prânz office box

sub 30, stylingMia Munteanu
Project: prânz office box

"Noi ce mâncăm astăzi?" se aude în open space. Astăzi am eu răspuns la întrebarea ta: ceva fără efort. Întodeauna i-am apreciat pe cei care își planifică cu atenție prânzul. Sunt adevărați eroi, nu-i așa?

De ce? Pentru că reușesc să fie cu un pas înaintea tuturor. Eroii sunt colegii noștri. Îi vezi pâșind prin open space cu o caserolă colorată în mână, se îndreaptă spre cuptorul cu microunde. E ora prânzului și tocmai au câștigat o medalie. Au făcut o alegere, aceea de a-și pregăti preparate simple și sănătoase, pe gustul lor. Economisesc timp, dar și bănuți, știu ce mănâncă, nu fac nazuri și nu se supără că pizza e prea rece sau porția prea mică. Au în farfurie exact atât cât au nevoie și sunt mulțumiți cu alegerea lor. Bravo lor! 

Eu? Tot timpul pe drumuri, un pas într-o ședință, un pas în bucătărie, la mijloc e un deadline. Poate de asta am învățat în timp să-mi simplific alegerile. Prânzul este una dintre ele.

Am să numesc această rețetă astfel: "fără efort". Pentru că nu trebuie să fii un guru în bucătărie și nici să te complici cu procese sofisticate. Zău. Asortezi două, trei preparate and you're ready to roll. Direct în caserola ta (de sticlă sper) și e gata prânzul. Next station: your office.

Ingrediente

  • 1 borcan de năut
  • o mână de ciupercuțe
  • salată mix: valeriană, rucola, flori comestibile
  • germeni de mazăre
  • castraveți
  • edamame
  • grapfruit
  • sare
  • piper
  • ulei de măsline

Mod de preparare

1. Năutul și ciupercile merg împreună la cuptor: năutul este prefiert și îl găsești la borcan, verși zeama în care a stat și îl speli, apoi îl pui într-o tavă de cuptor împreună cu ciupercile deja curățate și spălate; adaugi puțină sare și puțin piper, un strop de ulei de măsline și le pui în cuptor pentru 20 de minute.

2. Salata: speli o mână de salată, tai castraveții (dacă sunt mici, poți să tai doi), le pui împreună; fierbi edamamele conform instrucțiuni (4 minute, vezi pe spatele ambalajului, ele sunt cumpărate deja curățate și congelate); adaugi și edamamele împreună cu salata verde și castraveții; asortezi cu puțină zeamă de grapfruit, ulei de măsline și sare.

Gata. Le pui împreună în caserola ta de mâncare și poți pleca acum la birou.

Goot to know

  • aleg să prepar năutul și ciupercile cu o seară înainte, le las pur și simplu la cuptor, iar eu mă uit în acest timp la Teoria Bing Bang, de pe Comedy Central, iar dimineața îmi ia doar 5-10 minute ca să prepar salata și să aduc ingredientele împreună
  • dacă ai timp, poți prepara o cantitate mai mare de năut (2-3 borcane spre exemplu) pentru că îl poți depozita în frigider (până la 3-4 zile) și îl poți folosi apoi în multe alte rețete de salate, atât reci, cât și calde
  • înainte să îl adaugi la cuptor, poți condimenta năutul și cu alte condimente, spre exemplu chimen sau chimion
  • o salată bună (din punctul meu de vedere) este o salată organică pentru că frunzele sunt grase și bogate în gust, spre diferență de frunzele subțiri și ușor adormite din supermarketuri (am observat această diferență semnificativă)
  • pentru că găsim salată organică la prețuri accesibile în foarte puține locuri, este posibil să nu apuci să îți cumperi, așa că eu întodeauna sun și rezerv telefonic câteva salate care să îmi ajungă o săptămână întreagă
  • întodeauna aleg castraveți mici de grădină, din piață sau surse organice

Coșul de cumpărături

Salată mixtă și Edamame de la Pukka Food. Germeni MicroGreens. Năut la borcan organic de la Mega, zona Echilibrium. Legume și fructe din piață. Ulei de măsline organic, presat la rece, Yanni's Limited (este produs în cantități limitate, găsim doar câteva sticle pe an și are o aciditate de 0, 35 %).

Năut la cuptor cu salată de rucola germeni de mazăre și ciuperci la cuptor_rețetă sănătoasă_The Nature Project.jpg
Prânz sănătos_idei pentru birou_The Nature Project.jpg
Năut la cuptor și ciuperci_reteță simplă și rapidă_The Nature Project.jpg
Vegaterian rețetă sănătoasă_The Nature Project.jpg
Năut la cuptor_cină sănătoasă și prânz_The Nature Project.jpg

Năut la cuptor

cu sare și piper

Salată rucola cu edamame și ulei de măsline_Rețetă rapdă_The Nature Project.jpg

Salată mixtă

cu edamame și germeni de mazăre

Salată bogată în proteine_rețetă sănătoasă_The Nature Project.jpg

Mia este ninja manager la Mark si cofondator Yoga City. Terenul ei de joaca sunt deadline-urile si brief-urile de zi cu zi. Intre strategie si solutii de marketing, nicio zi nu seamana cu alta. Uneori pe platoul de filmare, alteori in brainstorming-uri cu echipa de creatie, biroul Miei este oriunde exista conexiune buna la Internet. In timpul liber incearca sa schimbe orasul prin proiecte curajoase si sanatoase: de la idei de business noi la coordonarea unor start-up-uri si initiative locale.